M-am născut într-o seară geroasă de iarnă. Printre primele imagini din copilărie pe care
mi le amintesc e imaginea mamei, pe care o urmam pas cu pas prin beznă, printre troienele înalte de
zăpadă. Pe tata nu l-am cunoscut. Nici nu ştiu dacă am avut aşa ceva. Atît. Doar mama, care mă hrănea,
se culca lângă mine ca să mă încălzească şi mereu îmi spunea să o urmez. Iar eu asta făceam. O
urmam prin beznă, printe troiene. Mai ţin minte că odată, pe când o urmam pe mama, aşa cum vă
spuneam, în faţa noastră s-au auzit nişte urlete ciudate. Mama a tresărit şi s-a oprit. Mi-a arătat
două troiene din apropiere şi mi-a spus să mă culc între ele şi să nu mă mişc. Să o aştept că va veni
in curând. S-a îndepărtat repejor de mine. O dată cu ea s-au îndepărtat şi urletele despre care vă
povesteam. Asta a fost ultima dată când am mai văzut-o pe mama. Aşa cum mi-a spus, m-am ghemuit
între troiene şi nu m-am mişcat multă vreme. Dar mama n-a mai venit. Începuse să mi se facă foame.
Dar mai mult decât foame îmi era frig. Am început să tremur. Gerul muşca din carnea mea
plăpîndă, cu dinţi ascuţiţi şi răi. Trupul cald al mamei nu era lângă mine să mă apere şi să mă
încălzească. Aş fi vrut să plec dar îmi era frică. Mama mi-a spus să o aştept. Dacă va veni şi nu mă
va găsi aici ?... Şi, de altfel, la ce bun să plec ?... Unde să mă duc ?... Mai bine stau aici şi trag un pui
de somn ... un pui de somn ... un pui ...
..........................................................................
Când m-am trezit, era cald şi bine. Era şi multă lumină. Eram într-o cabană. În mijlocul ei
trona un brad, în crengile căruia sclipeau luminiţe roşii, asemenea stelelelor care se vedeau pe cer,
atunci când era senin. Alături de mine era un alt copil, la fel ca şi mine, iar dintr-un colţ al cabanei
am simţit cum ne învăluie pe amândoi o privire caldă, plină de bunătate. "E mama", mi-am zis. Dar,
nu. Mă înşelasem. Era un om. Era un bătrân cu o barbă mare şi albă. La fel de albe erau şi
mustăţile. Parcă erau ninse. S-a apropiat de noi şi ne-a dat sa bem lapte cald. Nu era atât de dulce
ca laptele mamei, dar în orice caz, era bun şi hrănitor. Sătul, am adormit din nou, vegheat de
luminiţele jucăuşe ale bradului şi de privirea calmă a Bătrânului
............................................................................
A tecut mult, foarte mult timp de la acea întîmplare. Icoana sfântă a mamei s-a estompat
undeva în negura vremurilor. În toţi aceşti ani am trăit lîngă bunul Bătrân pe care din când în când îl
ajutam în lucrarea pe care în fiecare an o făcea cu sfinţenie. Împărţea daruri şi bucurii tuturor
copiilor lumii. Pe mulţi dintre ei îi salva de la frig şi foame, aşa cum a făcut şi cu mine cîndva...
Iertaţi-mă dacă m-au năpădit amintirile. Iertaţi-mi clipele de melancolie. Nici măcar nu
m-am recomandat. Sunt Rudolf. Sunt unul din renii lui Moş Crăciun !...
O poveste ce-ti incalzeste sufletul...multumesc! *YES* CRACIUN FERICIT...!!!! *ANGEL* *HI* *KISSING* *DRINK* *YES*
Fain blog...Mi-a placut muilt !
Sarbatori fericite, drag prieten ! *HI* *THUMBS UP* *DRINK*
Foarte frumos blog !
Crăciun Fericit !